Şofer din Tinăud prins în timp ce conducea pe DN 1 cu 166 km/h

1388
Postol radar
Foto ©️ IPJ Bihor arhivă

Marți, 9 martie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 135 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 36.680 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șapte certificate de înmatriculare, au fost constatate trei tamponări și trei infracțiuni.

54 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 28de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, șase conducători auto au fost sancționați pentru lipsa ITP, trei pietoni au fost sancționați pentru traversare neregulamentare, șapte conducători auto au fost sancționați pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancționate patru depășiri neregulamentare, iar 33 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, marți, 9 martie, la ora 16.45, pe D.N. 1, în afara localității bihorene Urvind a fost depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din Tinăud, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 166 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasre la 100 de km/h.

Conducătorul auto care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.     

Oradea / Implicată într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului

De asemenea, marți, la ora 20.20, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic o femeie de 30 de ani, din Oradea,care, în timp ce conducea un autoturism, a acroşat douăautoturisme parcate pe strada Costache Negruzzi din Oradea.

Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.

În urma testării conducătoarei autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că aceasta prezenta o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celei în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Șerghiș / Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului

Tot, marți, la ora 15.35, pe drumul județean 767/B, în localitatea bihoreană Şerghiş, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 53 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.