17 C
Aleşd
vineri, 11 octombrie 2024
Blue Container Aleșd

Poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere într-o singură zi

Joi, 19 septembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 188 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 70.675 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare și au fost constatate șase tamponări.

112 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 43 de participanți la trafic au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, iar 33 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,370FaniÎmi place
1,729CititoriConectați-vă
978CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,660AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI