
Descoperirea a fost făcută de doi localnici în subsolul blocului X13 din Aleșd după ce au intrat pentru a verifica instalația de canalizare.
Cei doi au găsit miercuri osemintele unei persoane într-o încăpere de la subsolul blocului. Din informațiile preliminare, se presupune că ar putea fi ale unui bărbat din oraș, care a dispărut în urmă cu mai bine de 25 de ani.
Locuitorii susțin că acestea ar aparține unui bărbat dat dispărut în luna decembrie a anului 1997 a cărui dantură ar fi fost recunoscută de unul dintre nepoții săi. Acesta nu s-a mai întors acasă și nu au fost primite până acum informații despre locul în care se află.
Dacă declarațiile locuitorilor se confirmă sau nu urmează să stabilească polițiștii din Aleșd, care continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru identificarea persoanei și pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs decesul.