-1.3 C
Aleşd
joi, 12 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Operațiunea ,,Moș Crăciun”

Pentru al doilea an consecutiv, elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic ,,C-tin Șerban”  din Aleșd au dus la bun sfârșit ,,Operațiunea Moș Crăciun” – activitate educativă extrașcolară cu puternic impact emoțional. În cadrul unui parteneriat cu Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu” din Oradea, în decembrie 2017 au mers cu colindul și cu daruri pentru copiii internați pe secția Pediatrie.

În acest an, ,,operațiunea” s-a repetat marți, 18 decembrie, de astă dată în Aleșd la Spitalul Orășenesc, secțiile Pediatrie și Interne. Grupul de colindători a fost format din 93 de elevi (VIID, XA, XB, XIIA) și patru profesoare: Carmen Barabaș, Andreia Lazăr, Flavia Ionoi-Pereț și Olimpia Pusztai. În spiritul Crăciunului tradițional românesc, s-au cântat colinde, spre încântarea celor internați și a personalului medical. În plus, ,,operațiunea” a avut și un scop caritabil, deoarece grupul de colindători a adus jucării, cărți și rechizite pentru camera de joacă a secției Pediatrie.

De asemenea, le-au dăruit celor suferinzi pachete cu fructe, dulciuri și clopoței. S-a dovedit încă o dată că este plăcut să primești, dar este o bucurie să dăruiești. Această bucurie a luminat și chipurile elevilor mesageri ai lui Moș Crăciun.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,596FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI