15.3 C
Aleşd
marți, 17 septembrie 2024
Blue Container Aleșd

Ioan Todoca, precizări despre centura Aleşd: Vor fi trei variante de lucru. Proiectul inițial este un proiect megaloman

În urma nemulțumirilor de aseară a zecilor de localnici care s-au adunat în stradă, legate de viitoarea şosea de centură a orașului, primarul Ioan Todoca a făcut noi precizări.

Potrivit primarului există trei variante în lucru pentru proiectul inițial. Varianta veche realizată încă din 2006, prevede ocolirea Aleşdului în totalitate, prin partea de sud, dar şi a satului Tinăud, şi presupune construcţia a trei poduri peste Crişul Repede şi a unui viaduct uriaş.

“Este un proiect megaloman, o variantă care trece prin cinci UAT-uri şi prevede un viaduct care el singur costă dublu faţă de o variantă simplă şi scurtă a şoselei. Proiectul are finanţare în POIM, că e cuprins în masterplan-ul pe Transporturi, dar cine ştie când se va face”, a declarat primarul Todoca.

Despre, varianta scurtă, cea care îi nemulţumeşte pe oameni, primarul a spus că va crea zone de dezvoltare în oraș, pentru că la intrarea în Aleșd dinspre Oradea trece pe lângă liniile de înaltă tensiune şi va permite dezvoltarea unei zone industriale, iar pe tronsonul dinspre Peştiş oferă acces într-o viitoare zonă rezidenţială. “Dacă va trece prin cartier, într-adevăr, pe strada Octavian Goga va fi trafic mai mare, dar nu va fi o circulaţie mai mare decât avem acum pe strada Tudor Vladimirescu. Nu va fi o şosea de viteză, cu patru benzi, ci vorbim de un drum cu două benzi şi limită de 50 de km/h, făcut doar ca să decongestioneze traficul. În plus, când Autostrada Transilvania va fi gata, în Aleşd vom mai avea o treime din traficul din prezent”, a spus Todoca.

Decizia finală se va lua la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, unde vor fi dezbătute cele trei variante. “Există încă o variantă la care lucrează Consiliul Judeţean Bihor. CNAIR va face o analiză cost-beneficiu şi probabil va ţine cont şi de nemulţumirile oamenilor”, a mai spus primarul Todoca.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,245FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
981CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,650AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI