19.1 C
Aleşd
miercuri, 17 septembrie 2025
Blue Container Aleșd

Incendiu de natură electrică la o casă din Aleșd. Pompierii au salvat două locuințe învecinate

În dimineața zilei de miercuri, 17 septembrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Aleșd, reușind să salveze din calea flăcărilor, încăperile casei și alte două locuințe.

 În jurul orei 10.25, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, cu privire la producerea unui incendiu la o gospodărie situată în Cartierul Obor din Aleșd, iar pentru gestionarea situației semnalate, la fața locului au fost mobilizate cu operativitate, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, din care două de stingere și unul de paramedici.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent în podul și la acoperișul casei, construit pe o suprafață de circa 60 de metri pătrați.

Echipajele au acționat concomitent pentru stingerea incendiului și pentru realizarea dispozitivelor de protecție a caselor situate în imediata proximitate.

Incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ 15 minute, pompierii reușind să salveze încăperile casei și cele două locuințe învecinate.

În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil, de instalații electrice improvizate, au ars acoperișul și bunuri depozitate în pod.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,503FaniÎmi place
1,749CititoriConectați-vă
1,025CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,890AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI