22 C
Aleşd
miercuri, 1 mai 2024

Femeia din Aleșd care și-a înjunghiat mortal fostul concubin va sta 7 ani după gratii

Curtea de Apel Oradea a pronunțat, marți, sentința definitivă în cazul unei femei de 41 de ani, din Aleșd, acuzată că și-a înjunghiat mortal fostul concubin. Instanța a respins apelul inculpatei și menținut hotărârea Tribunalului Bihor, care a condamnat-o pe ucigașă la șapte ani de închisoare.

- Publicitate -

Singura modificare adusă de Curte sentinței inițiale a fost de a obliga pe femeie ca, în timpul executării pedepsei și cinci ani după ce iese din penitenciar, să nu pună mâna pe niciun fel de arme, inclusiv cuțite.

Sângeroasa întâmplare s-a petrecut în cartierul Obor al oraşului Aleşd, în această primăvară, în noaptea de 20 spre 21 martie, în locuința din Aleșd în care femeia stătea împreună cu noul său iubit, un bărbat surdo-mut, după ce de puțin timp ieșise dintr-o relație cu fostul său concubin.

Doar că acesta din urmă continua să o viziteze tot la câteva zile și, împreună cu femeia și cu noul partener al acesteia, se întindeau la băutură până noaptea târziu. Așa au făcut și în seara de 20 martie, când au avut pe masă trei flacoane de bere, a câte doi litri fiecare, și un sfert de litru de pălincă.

La un moment dat, fostul concubin i-a spus femeii că vrea să întrețină cu ea relații sexuale. Deranjată de propunere, femeia a luat un cuțit de pe o masă și, de la o distanță de cel mult doi metri, l-a aruncat spre bărbat. A observat că victima a fost lovită în piept de cuțitul care a căzut apoi pe podea.

Femeia le-a spus anchetatorilor că nu a văzut ca bărbatul să sângereze, ba, mai mult, acesta nu a vrut să plece din casă și, lovind-o cu palma, a insistat să bea în continuare.

„Dacă nu te-am omorât cu cuţitul, iau toporul” – l-a amenințat fosta concubină, care a reușit să-l împingă afară din casă. L-a văzut plecând spre casa lui, legănându-se ca un om beat, dar nu a observat să fi căzut.

În schimb, puțin după ora 3:00, o vecină l-a găsit pe bărbat căzut pe drum și i-a chemat pe fiii acestuia, să-l ducă acasă. În timp ce îl transporta cu căruța, unul dintre aceștia l-a și filmat cu telefonul pentru a-i arăta ulterior cât de băut era.

„În timp ce îl filma, victima i-a spus încet «m-a împuns», moment în care martorul i-a ridicat bluza, puţin mai sus de abdomen, însă nu a observat nici o tăietură, ci doar pe pantaloni o pată de sânge”, se arată în hotărârea Tribunalului Bihor.

La scurt timp după ce l-au adus acasă, băieții bărbatului au realizat că acesta nu mai este conștient și au chemat ambulanța. În ciuda eforturilor echipajului de salvare, victima a murit. Autopsia a arătat că decesul a survenit ca urmare a insuficienței cardio-circulatorii acute provocată de o lovitură de cuțit.

A doua zi după comiterea faptei, anchetatorii au stabilit că femeia avea o alcoolemie de 2,11 la mie. Ea a dezvăluit că în timpul cât a stat împreună cu fostul concubin, acesta era agresiv și o bătea fără motiv. Mai mult, chiar ar fi tăiat-o la ambele brațe. Din acest motiv, cu trei luni înaintea faptei, femeia l-ar fi rănit pe bărbat la piciorul stâng cu același cuțit pe care l-a folosit în seara crimei.

Mihaela Boca a fost acuzată inițial de omor, dar judecătorii au schimbat încadrarea juridică a faptei în lovituri cauzatoare de moarte. Tribunalul Bihor a arătat că inculpata nu a prevăzut, deși ar fi putut, că aruncarea cuțitului spre victimă îi poate provoca acesteia decesul.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,451FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
979CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI