DĂRUIND VEI DOBÂNDI – EDIȚIA A VIII-A – Alimente neperisabile pentru familii cu nevoie speciale colectate la Mănăstirea Sfanta Cruce din Oradea și la Biserica Ortodoxă din Tinăud.
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Oradea, organizează cea de-a VIII-a ediție a campaniei „Dăruind, vei dobândi”, cu dorința asiduă de a veni în sprijinul a peste 40 de familii cu nevoi speciale din Episcopia Oradiei.
Este atât de frumos să ai putere să iubești și să simți iubirea, să fii fiu sau fiică a Luminii, să dăruiești din cele pe care Dumnezeu ți le-a dăruit ție, să fii cel prin care omul singur nu mai este singur, să înțelegi că puținul tău pentru alții este o avere, că dragostea ta poate aduce lacrimi de bucurie pe obrajii multor oameni minunați.
În acest sens, te invităm să fii alături de noi în perioada 8-20 aprilie, pentru a te bucura cu adevărat de comuniune, lumină divină, dragoste sinceră și pentru a câștiga o parte din comoara pe care nu o vei mai pierde niciodată!
- Alimentele neperisabile vor fi colectate la pangarul de obiecte bisericești al Mănăstirii Sfânta Cruce, Oradea și la Biserica Ortodoxă din Tinăud.
- Pentru detalii suplimentare, puteți contacta numerele de telefon: 0770852705 – TEODORA ZABAN, 0773746255 – DALIA ILEA și 0773 722 814 – PR LAURENTIU FLORIN BRÎNDAȘ.
































