Karolina Tusinovski are nevoie de o mână bionică pentru a-și putea ține în brațe copiii. O astfel de proteză costă 90.000 de euro. Tânăra și-a pierdut brațul în urma unui accident rutier care a avut loc în iulie, la Peștiș.
Primăria Aleșdului nu a rămas fără replică în fața dramei trăite de tănără. Împreună cu Asociatia Hospital Pro, Primăria Aleșd a organizat sâmbătă o strângere de fonduri, în cadrul unui picnic caritabil. „Picnicul caritabil” organizat în parcul de agrement din Tinăud a atras sute de aleșdeni și oameni din zonă, care și-au dorit astfel să/și manifeste solifdaritatea față de de tânăra Karolina, mămica unei fetițe de 8 ani și viitoare mamă (este însărcinată în luna a șasea) a unui băiețel.
Bograci, babgulyas, sucuri, bere, apă minerală au fost oferite pe baza unor bonuri valorice în valoare de 15 lei eliberate la intrarea în parc de către Asociația Hospital Pro Aleșd. La acest eveniment caritabil au răspuns prezenți și merită felicitați și mulțumiri: Primăria Aleșd, A.N.A.F, Electrica, Liceul Teoretic „Constantin Șerban”, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”, Ambulanța Aleșd, Unitatea de Pompieri, Spitalul Aleșd, A.J.P.S. Diaconia, Castrum, As. „Crișul”, Poșta Aleșd, precum și primăriile din comunele: Vadu Crișului, Șinteu și Măgești, firmele Holcim Aleșd, Selgros Oradea.
„Stimați locuitori ai orașului Alesd, în urma activității caritabile de sâmbătă vom dona Karolinei 40.000 lei(8500 euro). Mulțumesc tuturor celor care au dat curs invitației la eveniment, voluntarilor din instituțiile publice ale orașului care au pregătit 16 feluri de gulyasuri foarte gustoase, voluntarilor din Primărie care au asigurat buna desfășurare a evenimentului și tuturor donatorilor și sponsorilor!”, a transmis Ioan Todoca, primarul orașului Aleșd.
La eveniment au fost prezenți și consilierii județeni din zonă, precum și deputații Florica Cherecheș, Gavrilă Ghilea și Ioan Cupșa.



































