Talentul de a vorbi frumos , retorica, este o calitate care se dobândește prin cultură și exercițiu. Talentul de a așterne pe hârtie idei, fapte, întâmplări, utilizând un vocabular adecvat, este un dar nativ cu care Dumnezeu a înzestrat pe unii oameni. Aceste categorii de oameni sunt scriitorii, poeții, dramaturgii, istoricii, care folosind aceste calități și o imaginație ce înfrumusețează realitatea, fără a o denatura, au creat literatura și știința, istoria și filozofia, cultura națională. Recunoașterea valorii acestor scrieri este hotărâtă de cititori care cumpără și citesc, epuizând tirajele din librării. Din păcate sunt și scrieri refuzate de cititori neinteresante, printr-o tematică lipsită de conținut atractiv.
Încercările literare cu care a debutat prof. Ovidiu Pușcaș la consacrat în rândul oamenilor de litere, cu câteva lucrări științifice dar și literare. Amintim: Harta fizică și politică a lumii, Harta fizică și politică a Europei (colaborare), Monografia orașului Marghita și Monografia comunei Almașul Mic, Geografia la superlative (colaborare), precum și volumele de autor: „Prin Țara Piramidelor”, „La poalele Castăului” și ”De la Epoca de aur la Statul Paralel”. Ultimele două sunt romane autobiografice în care autorul face o frescă a epocii trăită în diferite perioade a evoluţiei sale, odată cu devenirea sa ca intelectual. Dacă în primul roman, „La poalele Castăului” descrie perioada copilăriei, adolescenţei şi tinereţea, în romanul cu titlul de mai sus în care își desăvârșește studiile universitare, obținând titlul de profesor, descrie atât perioada „socialismului glorios”, în care autorul îndeplinește funcții didactice și culturale în perioada de tranziție spre un sistem politic democratic. Partea întâi cuprinde 4 capitole cu titlul generic „La marginea Bihorului”. Din primul capitol prezintă cititorului, marele dezastru provocat de inundațiile din anul 1970, în mare poarte din țară, și programele începute pentru remedierea stricăciunilor și regularizarea cursurilor de ape, care nu s-au finalizat din cauza schimbării regimului politic. Paralel, autorul realizează o frescă a dezastrului economic și social în perioada tranziției, situația jalnică în care este adusă țara, o țară fără „stăpâni”, în care jaful din avuția națională provocat, împreună de marile companii străine în cârdășie cu clasa „noilor îmbogățiți” autohtoni, au pus atât agricultura cât și industria „la pământ”, cu urmări grave în plan social. Încheie primul capitol printr-o veridică comparație între cele două regimuri politice, lăsând la altitudinea cititorilor, concluziile. Capitolul 2, „Printre oameni deosebiți” este consacrat în totalitate perioadei de „ucenicie” didactică la Școala din comuna Marginea, unde din relatările , uneori indirecte, tânărul profesor și-a lăsat amprente atât în procesul instructiv educativ cât și în viața obștească. Tipicar în gândire și fapte descrie cu lux de amănunte momente plăcute alături de oameni deosebiți, colegi, oameni simpli, care l-au „adoptat”ca fiu al satului. Din relatare nu a lipsit prezentarea și organizarea sistemului de învățământ cu bunele și relele ce l-au caracterizat în epocă. Capitolul 3. „De pe plaiuri bihorene pe meleaguri dobrogene”are ca subiect excursia școlară la mare și prin țară,cu câteva considerații legate de primirea mai mult decât omenească făcută grupului de ing. Georgescu și soția sa, la ferma viticolă Ostrov. Stagiul militar efectual tot în Dobrogea , la Medgidia ocupă un spațiu de câteva pagini, cu toate momentele prin care un tânăr civil devine militar și comportamentul comandanților lipsit de cele mai elementare norme de conduită morală față de militari. „Sfaturile imperative” adresate ofițerilor și gradaților de către comandant, pentru a introduce o disciplină cazonă și „ai speria ” pe răcani cu sancțiunile disciplinare: „ Tovarăși ofițeri și subofițeri… Fiți fără milă , fiți câinoși, învățați-i militărie cu ori ce preț, iar prețul să-l plătească ei” și l-au plătit prin programul strict și instrucția zilnică pe care gradații a făcut-o să devină cât mai insuportabilă. Cu un umor de calitate povestește momente hazlii provocate de imaginația bolnavă a unor gradați .Introducerea dialogului în povestire dă mai multă veridicitate și acuratețe momentelor hazlii descrise ( Înscenarea ca prizonier a autorului la un coleg). Încheierea capitolului a fost dedicată celei mai frumoase perioade din militărie, detașarea la cules de struguri la ferma Ostrov, , unde împreună cu Giurescu (inamicul ce la luat prizonier) , au scris panouri. Sfârșitul serviciului militar în preajma Crăciunului, a fost marcat de o constatare a unui politruc care adresându-se „teriștilor”i-a catalogat cu expresia : „ Toți sunteți cu bube-n cap ” cu referire la dosarul fiecăruia, din care reiese originea „nesănătoasă” pentru care au fost trimiși la Medgidia și nu la școli de ofițeri. Capitolul 4. „Schimbări importante”. Este descrisă ultima perioadă a funcționării sale ca profesor în comuna Marginea, Bilanțul lucrurilor bune realizate la Marginea mai cuprinde: un teren de handbal,o încercare monografică a comunei, funcția de director la căminul cultural și adjunct UTC pe comună și altele. Campania electorală din anul 1974 a prilejuit schimbarea destinului tânărului profesor care în urma întâlnirii cu colonelul Neagoe și a Primarului orașului Marghita Ionică Haiaș. A fost transferat în Marghita pe postul de instructor la casa de cultură. Capitolul se încheie cu o emoționantă poezie de suflet dedicată prietenului său bun , directorul școlii din Marginea, trecut în lumea umbrelor. PARTEA A DOUA. Cu subtitlul : În prejma puterii. Cap. 1 ,„Cu totul altceva”abordează noua schimbare survenită prin abandonarea învățământului și acceptarea postului de instructor cultural., postură ce-i va schimba viața și-i va aduce satisfacții profesionale prin punerea în valoare la un alt nivel a calităților sale în domeniul creației, imaginației și artei. Devenind director la casa de cultură, conduce și organizează întreaga activitate cultural – artistică a orașului, devenind un apropiat al puterii. Programul la casa de cultură era de „zi lumină” datorită multitudinilor de activități cultural – educative și artistice, dar și politice la forul orășenesc de partid.: Trebuia să fi prezent acolo unde se cerea: „Comunistul n-avea voie să greșească, să lipsească, să se plângă, să motiveze, sau să comenteze , uneori nici să gândească prea mult”. Căsătoria cu Dorina, a fost un pas important în viața sa. Crearea unei familii s-a constituit într-un suport moral și de responsabilitate profesională . În capitolul „Știu eu cine-i de vină” sunt prezentate spre amuzamentul cititorului, un compendiu de bancuri , despre „iubiții conducători”, create și spuse peste tot cu toată vigilența securității, cu referire la incultura „bravilor conducători”. (ex. Într-o vizită în Delta Dunării , tovarășa, entuziasmată de frumusețea pelicanilor, i-a reproșat tovarășului: Dragă Nicule mi-ai făcut atâtea blănuri , dar nici odată o blană de pelican. Taci și nu te prosti. Pelicanii nu sunt pentru blănuri ci pentru stilouri”. Criza și raționalizarea alimentelor și combustibililor au creat și mari nemulțumiri ale populației, pe care pana ascuțită a autorului le-a prins în câteva pagini, explicând o realitate tristă trăită de români. Vizitele de lucru ale lui Ceaușescu, pregătirile, fastul și primirile cu tam – tam lozinci și mulțimi aduse cu forța , au fost descrise cu mult umor și amuzament., În capitolul „ Întâmplări, întâlniri și momente memorabile” sunt rememorate vizitele și întâlnirile de excepție a publicului din Marghita cu personalități de marcă a științei și culturii românești. academicieni, scriitori, oameni de știință artiști, sportivi, etc. Pe scena casei de cultură au fost prezentate spectacole muzicale , teatru, spectacole de comedie cu mari actori, care au umplut sălile, dar și spectacole cu artiști amatori si elevi din școlile orașului. Despre con ținutul și cenzura spectacolelor , autorul relatează o întâmplare reală, petrecută pe scena Teatrului de Stat din Oradea, când se pregătea un montaj literar cu tema istorică : „De la Decebal și Traian la Epoca de Aur”. Mai mulți politruci în micimea lor intelectuală, au schimbat decorul de 4 ori , înnebunind pe decoratorii teatrului. Un capitol căruia i s-a acordat un spațiu important, purtând un titlu sugestiv : Schimburi de experiență, reciclări, congrese”, abordează un domeniu legat de pregătirea profesională și ideologică a culturnicilor. PARTEA A III-A Cu un titlul sugestiv AM ÎNVINS!…PE CINE? este ultima parte a cărții în care , ca martor al evenimentelor din Decembrie 89, autorul prezintă o realitate întâlnită de altfel și în alte orașe, urmărind și comentând cu spirit de observație haosul politic instalat, coroborat cu evenimentele și știrile unele trunchiate, din București și din țară. Starea generată de atitudinea unor așa ziși revoluționari au produs incertitudini și nesiguranță atât pentru populație cât și pentru autorități. În derularea evenimentelor din Marghita și potolirea stării de surescitare a insurgenților, autorul a avut un rol important , dat fiind poziția sa socială și politică , precum și respectul și imaginea pe care și-a creat-o în comunitate. Capitolul „Un an la Club” relatează perioada în care prof. Ovidiu Pușcaș îndeplinește funcția de director la Casa Pionerilor ,în care încearcă să reia activitățile educative specifice acestei instituții, fără conținutul politic implementat în Epocă. Autorul face un virulent atac la adresa clasei politice actuale, care după trei decenii au „demolat” educația comunistă a copiilor și sistemul lor de organizare, iar în locul lor nu au pus nimic. Confirmând proverbul „Omul sfințește locul” Ovidiu Pușcaș a reușit în timp de 1 an să repună în funcțiune Clubul Copiilor , să-l doteze și să redevină un adevărat pilon al educației non formale și un centru atractiv pentru afirmarea și modelarea talentelor. Revenirea la catedră în calitate de profesor de geografie este ultima calitate profesională îndeplinită de unde s-a pensionat. După cei 24 de ani de învățământ , a sosit momentul pensionării cu emoții și regrete de ambele părți: profesori și elevi. Un moment al bilanțului care nu se cuantifică prin cifre, fapte întâmplări, ci prin emoții și cuvinte de dragoste și cinstire față de munca plină de realizări a profesorului și dirigintelui Ovidiu Pușcaș. Capitolul : „Pierderi dureroase” readuce în fața cititorului filozofia vieții și a existenței efemere a omului pe pământ. Îi amintește pe rând pe cei trecuți în eternitate, rude , colegi, prieteni, care au lăsat goluri ireparabile în sufletul și memoria sa. „Vita nostra brevis est”. Ultimul capitol „Bucurie printre mâhniri”, este un post scriptum la acest inegalabil roman de familie , care urmează cronologic un curs al vieții, firesc și implacabil. Venirea pe lume a copiilor, dezvoltarea lor fizică și evoluția educativă și profesională, căsătoria lor și venirea pe lume a nepoțului Dorian Matei, căruia îi adresează cuvintele de suflet: Să crești mare puiule drag și să ne bucuri atât cât suntem împreună, iar când se vor stinge candelele noastre și vom dormi în întuneric , tu să rămâi lăstarul cu muguri de lumină ce duce viața mai departe.
Nicu Răcuciu
