8.1 C
Aleşd
luni, 27 martie 2023

Trei români au fost implicați în carambolul din Ungaria. Unul este grav rănit

Urmărește-ne și pe Google News

Printre victimele accidentului în lanț petrecut pe o autostradă din Ungaria se numără și 3 români, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Unul dintre aceștia se află în stare gravă.

- Publicitate -

“Ambasada României la Budapesta a fost notificată de către un cetăţean român, prin intermediul numărului de telefon de urgenţă, cu privire la un accident rutier, produs la data de 11 martie 2023, în jurul orelor 14,25, pe autostrada M1 din Ungaria, între localităţile Tatabanya şi Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule. Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile locale, până la acest moment, printre persoanele implicate în accident se află şi trei cetăţeni români, dintre care unul a fost grav rănit. De asemenea, autorităţile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unităţi medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgenţă”, se arată într-un comunicat de presă transmis de MAE.

Ambasada României la Budapesta continuă dialogul cu autorităţile locale pentru informaţii legate de unităţile medicale la care au fost transportate persoanele rănite şi cu membrii de familie ai persoanelor afectate, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, precizează sursa citată.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-1-384 76 89, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon al ambasadei: +36 30 535 69 12.

Reamintim că un grav accident de circulație a avut loc pe autostrada M1 din Ungaria. Totul s-a întâmplat sâmbătă, în jurul orei 14:25, ora locală în apropierea localității Bicske. În total, 42 de autovehicule au fost implicate în accident, au precizat autoritățile locale, vorbind de TIR-uri, autoutilitare și mașini. 19 automobile au ars în totalitate, la fel și cabina unui TIR și o autoutilitară.

Porțiunea de autostradă pe care a avut loc accidentul este în continuare închisă, au anunțat polițiștii din Ungaria. A fost închis și sensul opus de mers, pe durata intervenției. 

Mobilizarea a fost una pe măsură, cu echipaje de salvare din Tatabánya, Bajna, Törökbálint, Nyergesújfalu, Székesfehérvár, Bicske, dar și Budapesta trimise la locul dezastrului, inclusiv pompieri voluntari. Nu mai puțin de zece ambulanțe și trei elicoptere au fost prezente la locul accidentului în primele zeci de minute de la producerea carambolului. Peste 70 de pompieri au acționat la locul dezastrului.

- Publicitate -
- Publicitate -
 
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

32,779FaniÎmi place
1,768CititoriConectați-vă
41CititoriConectați-vă
1,420AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI