AcasăȘtiri InternaționaleAvion rusesc, doborât în Siria

Avion rusesc, doborât în Siria

Rebeli sirieni au anunţat că au doborât, sâmbătă, un avion de vânătoare rusesc în nordul-vestul Siriei, informează site-ul cotidianului Haaretz, menţionând că Moscova nu a comentat încă informaţiile.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a transmis că avionul de vânătoare a fost doborât în apropierea oraşului Sarqeb, localitatea controlată de rebeli pe care trupele siriene încearcă să o ocupe cu sprijin aerian din partea Rusiei.

Informaţiile privind doborârea aeronavei nu au fost comentate de Moscova.

Centrul Media Alep, o organizaţia a opoziţiei siriene, a anunţat că avionul doborât este un aparat de fabricaţie rusească de tip Su-25.

Forţele guvernamentale siriene au lansat la finalul lunii decembrie o ofensivă majoră în provincia Idlib din nord-vestul ţării.

Nu există informaţii despre ce grupare insurgentă a doborât avionul şi capturat pilotul, însă în zonă sunt active şi mai multe grupări radicale, inclusiv Hayat Tahrir al-Sham, un grup islamist care are legături cu reţeaua teroristă Al-Qaida.

SURSA: Mediafax

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,941FaniÎmi place
1,719CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,030AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI