AcasăȘtiri InternaționaleAlertă de călătorie în Israel! Autorităţile române caută soluţii pentru a-i aduce...

Alertă de călătorie în Israel! Autorităţile române caută soluţii pentru a-i aduce în țară pe românii aflați în pelerinaj în Israel

Aproape 800 de români sunt în pelerinaj în Israel, iar autorităţile române caută soluţii pentru a-i aduce în țară.

Ministerul Afacerilor Externe a ridicat sâmbătă, nivelul de alertă pentru Israel, în urma declanşării stării de război și îi atenționează pe românii care se află sau tranzitează acest stat să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale, să se adăpostească în clădiri şi, când situaţia va permite, să părăsească țara.

Totodată, MAE atenționează cetățenii români care intenționează să călătorească în Statul Israel să își reprogrameze călătoria.

„Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Statul Israel sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail [email protected], pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă”, a transmis MAE.

„Sunt în jur de 790 de români, în acest moment, pelerini, şi, împreună cu doamna ministru de Externe, căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine ştiţi, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel. S-a dat o avertizare de stare de război, vom vedea cum evoluează lucrurile. Nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict. Sunt vreo şapte localităţi unde forţele Hamas au înaintat, vom vedea dinamica în perioada următoare”, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, potrivit hotnews.ro.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,358FaniÎmi place
1,725CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,990AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI