Trafic întrerupt temporar pe teritoriul Ungariei, pentru lucrări de reabilitare

360

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră  Oradea, despre faptul că în intervalul 13.07.2019, ora 06.00-14.07.2019, ora 20.00 a.c., (ora Ungariei), o porțiune a

drumului național nr. 4 care face legătura între oraşul Debrecen şi Budapesta, pe secțiunea ocolitoare a orașului Szolnok, va fi închisă în totalitate pentru executarea unor lucrări de reabilitare.

În perioada menționată, pe teritoriul statului vecin, traficul va fi dirijat de către poliția maghiară pe secțiuni, în ambele sensuri, însă este posibilă formarea unor ambuteiaje. În acest sens, informăm participanţii la trafic care se deplasează în Ungaria că pot folosi trasee alternative.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune în punctele de trecere a frontierei, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare operativ.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.