Ploi, ninsori și vânt puternic până marți seară!

602
 

Potrivit meteorologilor de duminică seară, începând de la ora 20.00 până marți seara va ploua temporar în cea mai mare parte a țării. Ploile vor fi mai frecvente în vest, nord-vest și centru unde local, îndeosebi în zonele de deal, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 20…30 l/mp.

Din noaptea de luni spre marți (23/24 decembrie) în Maramureș și Transilvania și trecător în nordul Moldovei și Dealurile Crișanei se vor semnala și precipitații mixte.

Vântul va avea intensificări locale și temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari (în general de 55…60 km/h) în regiunile sud-vestice și pe spații mai restrânse în centrul teritoriului, iar în noaptea de duminică spre luni cu precădere pe litoral și în bazinul vestic al Mării Negre.

În zonele montane, treptat, începând din seara de luni, 23 decembrie, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali. În special pe creste, vor fi rafale ale vântului de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, iar temporar vizibilitatea va fi redusă.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.