Peste 100 de controale desfășurate de pompieri la unitățile școlare din județ

109

De la începutul anului, personalul Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” a desfășurat peste 100 de activități de control și instruire la școlile din județ, numai în luna august a.c. fiind efectuate peste 25 astfel de acțiuni.

Din luna ianuarie, până în data de 06 septembrie,pompierii militari bihoreni au desfășurat 116 controale la grădinițe, școli primare, școli gimnaziale și licee din 66 de localități din întreg județul.

În urma verificărilor efectuate, au fost depistate 934de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor, din care 185 au fost remediate pe timpul controalelor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 736 de sancțiunicontravenționale, din care 711 avertismente și 25 deamenzi în valoare de 25000 lei.

Principalele nereguli au constat în: instalații electrice defecte sau exploatate necorespunzător, lipsa autorizației de securitate la incendiu, neasigurarea limitării propagării incendiului în interiorul construcției și la vecinătăți, nefuncționarea iluminatului pentru evacuarea din clădire,deficiențe de ordin organizatoric etc..

Pe timpul controalelor, pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților (SPIRC) au organizat și desfășurat 126 de instruiri, la care au participat 1045 de cadre didactice și personal auxiliar din cadrul unităților de învățământ și 87 de exerciții de evacuare și intervenție, în care au fost implicate 2146 de persoane (preșcolari, elevi și cadre didactice).

De asemenea, pe parcursul primelor opt luni ale anului, exceptând perioada vacanțelor școlare, personalul Inspecției de Prevenire și al SPIRC a derulat acțiuni de informare preventivă și pregătire a elevilor și cadrelor didactice, aferente Campaniilor naționale RISC.“Siguranța NU e un joc de noroc!”, R.I.S.C. “Mai bine previi, decât să nu fii!”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“ și “Nu tremur la Cutremur”,aceste activități de educație preventivă urmând a fi reluatela nivelul școlilor, începând cu data de 13 septembrie a.c..

Pompierii militari bihoreni vor continua şi în perioada următoare, acțiunile de control la unitățile de învățământ din județ, scopul acestora vizând înlăturarea deficiențelor pe linia apărării împotriva incendiilor și aplicarea legalității în domeniul situațiilor de urgență.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.