-0.8 C
Aleşd
marți, 18 martie 2025
Blue Container Aleșd

Judeţul Bihor va avea 22 de centre de vaccinare anti COVID-19. Vezi unde sunt situate

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor, în cadrul ședinței de astăzi, a aprobat autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva Covid-19 din județul Bihor pentru etapa II și III.

Conform hotărârii, la nivelul județului vor fi organizate 22 de centre zonale, în 13 localități, după cum urmează: Oradea, Sânmartin, Băile 1 Mai, Tileagd, Aleșd, Bratca, Tinca, Salonta, Beiuș, Ștei, Popești și Marghita.

Precizăm că, în vederea operaționalizării centrelor, prefectul Dumitru Țiplea a dispus evaluarea stadiului de pregătire al acestora de către Direcția de Sănătate Publică Bihor, precum și de către reprezentanți ai Nucleului Județean de Coordonare și Monitorizare a Campaniei de Vaccinare împotriva Covid-19, care au efectuat inspecții succesive în teren.

În cadrul vizitelor au fost analizate, în fiecare centru, starea în care se află construcția, posibilitatea organizării fluxurilor sanitare conform metodologiei, precum și dotările necesare pentru operaționalizare până în data de 15 ianuarie. În fiecare centru a fost distribuit, de asemenea, un Manual al Centrului de Vaccinare, cuprinzând legislația în vigoare, metodologia și procedurile cu privire la buna funcționare.

În vederea autorizării, reprezentanții DSP Bihor vor efectua în cursul acestei săptămâni o nouă inspecție în fiecare din cele 22 centre de vaccinare selectate la nivelul județului.

Nr.Centru
1Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea ( Staționar 3 – Maternitate)
2Clădire Dispensar – Spitalul Clinic Căi Ferate din municipiul Oradea
3Spitalul Pelican din municipiul Oradea
4Spitalul Clinic de Urgență „Avram Iancu” Oradea
5Sală din incinta “Orășelului Copiilor” din municipiul Oradea
6Sala de sport din incinta școlii Generale nr. 11 din municipiul Oradea
7Parter Internat din cadrul Colegiului Tehnic “Traian Vuia” din municipiul Oradea
8Sală de sport din cadrul Colegiului Tehnic “Traian Vuia” din municipiul Oradea
9Sală de sport din cadrul Colegiului Național “Iosif Vulcan” Oradea
10Sală de sport din cadrul Liceului Tehnologic “Felix” din comuna Sânmartin
11Secția Clinică RMFB Copii Băile 1 Mai – din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală – sat Băile Felix, comuna Sânmartin
12Căminul Cultural din comuna Tileagd, sat Tileagd
13Spitalul Orășenesc din orașul Aleșd
14Căminul Cultural din comuna Bratca, sat Bratca
15Sală de sport – Liceul Tehnologic „Nicolae Jiga” Tinca
16Casa de Cultură Zilahy Lajos Művelődési Ház – din municipiul Salonta
17Spitalul Municipal din municipiul Salonta
18Sala de sport din cadrul Colegiului Național “Samuil Vulcan” din municipiul Beiuș – 2 centre de vaccinare
19Spitalul Orăşenesc din orașul Ștei
20Sală de sport – Colegiul Național “Octavian Goga” din municipiul Marghita– 2 centre de vaccinare
21Secția exterioară a Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita situată în orașul Valea lui Mihai
22Sala Comunitară din comuna Popești, sat Popești

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,982FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
1,002CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI