Potrivit meteorologilor, incepand de joi de la ora 16.00 si pana sămbata dimineața, se vor inregistra precipitatii si intensificari ale vantului, iar la munte vor fi ninsori.
În intervalul menționat, vor fi precipitații mai ales în regiunile nordice, estice și centrale, precum și la munte, unde se vor cumula cantități de 15…20 l/mp și izolat 25 l/mp. Vor fi ploi, mai ales averse se vor semnala descărcări electrice, iar în Maramureș și Transilvania, începând cu dimineața zilei de vineri (7 aprilie) temporar precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.În zona montană vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1 500 m, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70…80 km/h, viscolind și spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură.
Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu rafale de până la 50…60 km/h ,se arata in comunicatul emis de ANM.

































