1.1 C
Aleşd
joi, 20 martie 2025
Blue Container Aleșd

Incendiu în Bălnaca

În seara zilei de luni, 23 mai Staţia de Pompieri Aleşd a fost alertată pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Bălnaca, comuna Şuncuiuş.
În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la podul şi acoperişul şurii, existând pericolul extinderii acestora la casă şi la celelalte construcţii auxiliare, precum şi la o altă locuinţă învecinată. Pentru stingerea focarelor de incendiu şi protecţia construcţiilor situate în apropiere, echipajele de pompieri militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă timp de aproximativ o oră, operaţiunea forţelor de intervenţie continuând încă circa 50 de minute, pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, crearea, din culpă, a condiţiilor de a genera incendiul, proprietarul utilizând focul deschis în apropierea materialelor combustibile în scopul distrugerii unui cuib de viespi aflat în interiorul şurii.
Ca urmare a producerii incendiului au ars aproximativ 90 metri pătraţi acoperiş şi circa o tonă de fân.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,991FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
1,003CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI