Gradul de colectare selectivă a deșeurilor în județul Bihor a ajuns la 30%

171
Mircea Mălan
Mircea Mălan

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a prezentat astăzi într-o conferință de presă rezultatele la șase luni de la implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) și etapele următoare în eficientizarea și dezvoltarea sistemului. Gradul de colectare selectivă a deșeurilor în județul Bihor variază în funcție de zonă.

Zona 1B (localitățile din zona metropolitană extinsă a Oradei) a ajuns la un grad de colectare selectivă de 20%, zona 2 – 23,54%, zona 3 – 33,93%, zona 4 – 29,61%, zona 5 – 26,44%, iar zona 6 – 37,66%. Gradul de colectare selectivă a deșeurilor se referă la cât la sută din deșeurile aruncate sunt colectate corect, pe fracții. În mediul urban se colectează pe cinci fracții (hârtie/carton, plastic/aluminiu, sticlă, deșeuri reziduale și biodeșeuri), în timp ce în mediul rural sunt patru fracții (hârtie/carton, plastic/aluminiu, sticlă și deșeuri reziduale).


„În Bihor avem un procent bun prin comparație cu județul Covasna, care este dat ca exemplu de bună practică de ani buni în ce privește managementul deșeurilor. Covasna a ajuns la un grad de colectare selectivă de 38% după mai bine de 4 ani de la începerea implementării acestui sistem. Noi suntem la o medie de aproximativ 30% după 6 luni, ceea ce este încurajator și ne-am asumat cu operatorii de salubritate și primarii din județ să creștem acest grad de colectare selectivă”, a precizat vicepreședintele Consilului Județean, Mircea Mălan.

Zone_Ecolect_Bihor-1

Vă reamintim că în completarea SMID, Consiliul Județean Bihor va construi patru centre de depozitare în Salonta, Marghita, Beiuș și Aleșd. În etapele următoare vor fi construite astfel de platforme și în alte orașe și comune din județul Bihor.


zona 1B – Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard, Toboliu;

zona 2 – oraşul Aleşd şi comunele Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crişului;


zona 3 – compusă din oraşul Salonta şi comunele Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânicolau Român;

zona 4 – oraşele Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, respectiv comunele Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş;

zona 5 – oraşul Marghita şi comunele Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara;

zona 6 – oraşele Săcuieni şi Valea lui Mihai şi comunele Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu.

Vezi mai jos conferința de presă susținută de vicepreședintele Consilului Județean, Mircea Mălan.

Conferință de presă Prezentarea rezultatelor după 6 luni de la implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor.

Conferință de presăPrezentarea rezultatelor după 6 luni de la implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor.

Publicată de Consiliul Judeţean Bihor pe Joi, 6 mai 2021
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.