Garda de Mediu Bihor a aplicat amenzi de peste 2 milioane de lei, în 2020

280
În cursul anului 2020, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat în total 1287 inspecţii, dintre care 226 inspecţii planificate, 13 controale planificate SEVESO (privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate subtanţe chimice periculoase) conform planului anual de controale, şi 1048 inspecţii neplanificate. În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate:

– 519 controale de verificare a modului de respectare a conditiilor impuse în actele de reglementare

– 152 controale efectuate în urma sesizărilor

– 152  controale în urma autosesizării

– 136 controale dispuse de Comisariatul General  al Gărzii Naţionale de Mediu

– 76 controale cu alte autorităţi, în urma protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judeţean

– 7 controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior

– 3 controale pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor de reglementare

– 3 controale pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra  mediului.

Principalele neconformităţi constate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost: 

– lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului

– operarea fără autorizaţie integrată de mediu/autorizaţie de mediu a oricărei instalaţii sau instalaţii de ardere, instalaţii de incinerare a deşeurilor sau instalaţii de coincinerare;

– lipsa notificărilor către APM Bihor a elementelor noi intervenite;

– începerea lucrărilor la proiectele prevăzute de Legea 292/2018, a căror realizare este interzisă fără obţinerea deciziei etapei de încadrare/acordului de mediu şi a aprobării de dezvoltare;

  • – neraportarea la GNM CJ Bihor a incidentelor de mediu;

– nerealizarea în totalitate şi la termen a măsurilor stabilite în timpul controalelor anterioare;

– depăşirea limitei de emisii la NOx;

– lipsa inventarelor de emisii de poluanţi atmosferici;

– deversare în apele de suprafaţă sau subterane de ape uzate, fecaloid menajere;

– neîntocmirea evidenţei gestiunii deşeurilor;

– nerespectarea de către producătorii de deşeuri decolectarea separată a deşeurilor şi etichetării corespunzătoare a acestora conform prevederilor Legii211/2011;- neevacuarea de către persoanele juridice sau fizice a deşeurilor generate în urma activităţilor proprii în ariile naturale protejate;

– nedeţinerea formularelor de transport pentru deșeuri;

– nerespectării de către operatorii economici care efectuează operaţiuni de colectare, colectare şi tratare, tratare, de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz a obligaţiilor prevăzute la art. 13 alin. (1)-(7), precum şi a cerinţelor minime prevăzute în anexa nr. 2 DIN Legea 212/2015;

– degradarea mediului prin depozitări/incendieri/abandonări necontrolate de deşeuri

– nedepunerea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru mediu;

– nerespectarea de către furnizorul unei substanţe sau al unui amestec chimic a prevederilor art. 17 din Regulamentul CLP;

– nerespectarea de către furnizorul unei substanţe sau al unui amestec chimic a prevederilor art. 31 din Regulamentul REACH;

– tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor şi arbuştilor existenți pe spaţiile verzi;

– desfăşurarea de activităţi de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, fără autorizaţie de recoltare.

Ca urmare a acestor controale, au fost stabilite 1826 măsuri în vederea conformării cu legislaţia de mediu sau în vederea prevenirii incidentelor de mediu.

Totodată, în urma acestor controale, au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale, din care 85 amenzi și 37 avertismente, în valoare totală de 2 280 000lei. Cea mai mare sancţiune aplicată de comisarii GNM – CJ Bihor a fost în valoare de 130 000 lei, aplicată unei societăţi comerciale pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu şi incălcarea prevederilor privind transportul deşeurilor periculoase pe teritoriul României. De asemenea, s-au dispus 11 măsuri de suspendare a activității și o desfinţare de lucrări şi au fost întocmite şi 5 sesizări către organele de cercetare penală.

Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea respectării prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului, a condiţiilor impuse în actele de reglementare, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar şi verificarea reclamaţiilor.

Conform Planului de acţiuni pentru realizarea în judeţul Bihor, a politicilor naţionale, a politicilor de integrare europeană şi intensificare a relaţiilor externe pentru anul 2020, comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor au efectuat controale, după cum urmează: 

1) La nivelul administraţiilor publice locale şi a operatorilor economici care gestionează depozite menajere şi industriale urbane pentru verificarea respectării legislaţiei privind colectarea şi depozitarea deşeurilor precum şi a reducerii cantităţii de deşeuri depozitate în depozitele municipale prin colectare selectivă, urmărindu-se reducerea cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipale şi asimilabile colectate prin serviciul public de salubrizare, conform OUG 196/2005 art. 9 al. 1 lit.p;  

În cursul anului 2020, comisarii GNM – CJ Bihor au efectuat 330 de controale la administraţii publice locale,din care: 106 inspecţii planificate și 224 inspecţii neplanificate, fiind impuse 891 măsuri de remediere a deficienţelor identificate controale la administraţii publice locale. 

În această perioadă, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a modului de îndeplinire a atribuţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, fiind constatate deficienţe majore în implementarea colectării separate a deşeurilor (în special în zonele rurale), autorităţile administraţiei publice locale neîndeplinind obiectivul anual de reducere cu 42% a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipale şi asimilabile colectate prin serviciul public de salubrizare.

De asemenea, au fost identificate depozitări necorespunzătoare de deşeuri, în speţă în albiile râurilor, precum şi limitrof cartierelor locuite de către romi, circa 100 locații cu abandonări de deșeuri pe o suprafață de circa 53 600 mp – salubrizate în totalitate în urma măsurilor impuse.

Ca urmare a neconformităţilor identificate în cadrul Inspecţiilor la UAT-uri au fost aplicate 8 sancțiuni contravenţionale în valoare de 210.000 lei.

În judeţul Bihor, se află în derulare Proiectul SMID (Sistem de Management Integrat al Deşeurilor), până la sfârşitul anului 2020 au fost atribuite toate Contractele de delegare pentru cele 7 zone: 

• Zona 1 A operatorului SC RER VEST SA pentru municipiul Oradea;

• Zona 1 B cu operatorul SC RER VEST SA pentru localităţile: Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard şi Toboliu.

• Zona 2 – Aleşd cu operatorul SC SALUBRI SA pentru localităţile Aleşd, Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crisului.

• Zona 3 – Salonta, cu operatorul SC AVE BIHOR SRL pentru localităţile: Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânnicolau Român și municipiul Salonta.

• Zona 4 –  Beiuş cu operatorul SC AVE BIHOR SRL pentru localităţile Beiuş, oraș Ștei, oraș Nucet, oraș Vașcău și comunele: Budureasa, Buntești, Căbești, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roșia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş.

• Zona 5 – Marghita cu operatorul SC AVE BIHOR SRL pentru localităţile Marghita, Abram, Abrămuț, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chișlaz, Derna, Popești, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viișoara.

• Zona 6 – Valea lui Mihai cu operatorul SC AVE BIHOR SRL pentru localităţile: Oraş Săcueni, oraş Valea lui Mihai, Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea,Tămăşeu. 

Salubrizarea tuturor celor 101 UAT-uri din județul Bihor este asigurată.

2) Au fost realizate 4 inspecții la societățile de salubrizare din județul Bihor, unde s-a  aplicat 1 sancțiuneîn valoare de 20.000 lei.

În cursul anului 2020 au fost efectuate 26 de inspecții – 8 planificate și 18 neplanificate la societăți colectoare de deșeuri nepericuloase/periculoase şi 12 inspecţii la operatorul depozitului ecologic de deşeuri, aplicându-se 8 sancțiuni în valoare de 385.000 lei. 

3) Au fost controlate depozitele de deşeuri industriale periculoase: depozitele de reziduri petroliere, depozitele de reziduri de gudroane acide, iar pentru neconformităţile constatate, au fost aplicate un număr de 6 sancţiuni contravenţionale în suma de 300.000 lei.

4) Din cele 1048 inspecţii neplanificate, 514 au fost pentru Protocolul AFIR.

5) Pentru reducerea poluării industriale şi managementul riscului au fost efectuate inspecţii la instalaţiile IPPC fiind urmărite realizarea măsurilor impuse în planurile de acţiune (SC ELECTROCENTRALE Oradea SA/ TERMOFICARE SA), implementarea şi respectarea BAT-urilor. Comisariatul Judeţean Bihor a efectuat 13 controale în comun cu ISU Crişana şi APM Bihor la obiectivele SEVESO. În vederea verificării conformării cu Directiva COV, au fost efectuate 30 inspecţii la agenţii economici ce deţin instalaţii ce intră sub incidenţa acestei directive. 

6) Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi în vederea verificării respectării valorilor limită a emisiilor anuale şi a măsurilor cuprinse în planul de acţiune, la instalaţia IMA 2 aparţinând SC TERMOFICARE SA Oradea, s-au efectuat 3 inspecţii de mediu şi au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 130.000 lei.

7) Pentru încălcarea prevederilor Legii 104/2011–Legea protecției atmosferei, a fost aplicată 1 sancțiune în valoare de 10.000 lei.

8) Au fost efectuate 7 controale privind verificarea implementării Directivei REACH la producători, distribuitori, utilizatori şi importatori de substanţe chimice periculoase, în urma cărora au fost impuse 18 măsuri și s-au aplicat 3 sancțiuni în valoare de 30.000 lei.

9) Pentru îmbunătăţirea calităţii apelor şi reducerea de emisii în apă, au fost verificate 9 activități de epurare a apelor uzate menajere, s-au impus 18 măsuri și s-a aplicat 1 sancțiune în valoare de 60.000 lei. 

10) Pentru reducerea impactului asupra biodiversităţii, au fost efectuate 13 controale în perimetrul ariilor naturale, urmărind aprobarea şi respectarea planurilor de management precum şi reducerea impactului activităţilor economice desfăşurate de titularii de activităţi din perimetrul ariilor, în conformitate cu prevederile legislației Ariilor Naturale Protejate. Au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 155.000 lei pentru fapte săvârşite în arii naturale protejate.

S-au efectuat 3 controale pe directiva CITES, în care s-au urmărit numărul de exemplare CITES legal detinute/comercializate. 

Au fost întocmite 4 sesizări penale, din care 2 sesizări penale pentru incendieri de vegetaţie în arii naturale protejate, 1 sesizare penală pentru folosirea de substanţe interzise ca momeli şi 1 sesizare penală pentru instalarea ilegală a unui observator de vânătoare în arie protejată. 

A fost efectuat 1 control la  asociaţii/societăţi privind legalitatea activităţilor de recoltare floră şi faună, fiind aplicată o sancţiune în valoare de 60.000 lei şi au fost impuse 2 de măsuri.

11) Pentru protecţia valorilor naturale şi a resurselor, s-au efectuat 32 de controale la cariere şi balastiere în vederea verificării respectării legislaţiei privind exploatarea raţională şi legală a resurselor minerale şi naturale, unde au fost impuse 58 de măsuri și s-au aplicat  sancțiuni în valoare de 287.500 lei. 

O pondere importantă în activitatea de control in anul 2020 a avut-o rezolvarea reclamaţiilor/sesizărilor. Astfel, din cele 226 sesizări înregistrate, 59 au vizat depozitări necontrolate de deşeuri, 50 au vizat deversări de ape uzate, 36 au vizat aspecte privind calitatea aerului si disconfortul olfactiv, 22 au vizat funcţionarea fără autorizaţie, 16 incendieri de deşeuri, 15 au vizat tăieri ilegale de vegetaţie din afara fondului forestier si aspecte privind biodiversitatea, ş.a.m.d, iar 53 dintre sesizări au fost redirecţionate către instituţiile competente pentru soluţionare.

În vederea susţinerii educaţiei ecologice, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General a încheiat un Protocol cu Inspectoratul Şcolar Bihor, în baza căruia comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor, au desfășurat acţiuni de conştientizare. Cu prilejul Programului Naţional  „Şcoala Altfel”, au fost prezentate unui număr de 27 de elevi din clasa a V-a  şi a VI-a din cadrul Liceului Teoretic nr. 1 Bratca, materialul „Poluarea mediului înconjurător” şi un film educativ cu privire la „POLUAREA NATURII”. Având în vedere starea de criză, declanşată la nivel național, din cauza pandemiei COVID-19 şi a faptului că şcolile au fost închise în aceea perioadă, Programului Naţional „Şcoala Altfel” s-a desfăşurat în mediul on-line. Astfel întreaga prezentare s-a susţinut on-line pe platforma Zoom.

Totodată, în cursul anului 2020, Garda de Mediu Bihor a avut numeroase apariţii în presa scrisă din judeţul Bihor, circa 83 apariţii, au fost realizate 9 comunicate de presă şi au fost întocmite 4 răspunsuri la solicitări din partea presei. În anul 2020 a fost creată pagina oficială de Facebook a Gărzii de Mediu Bihor, pagină pe care se postează cu o frecvență aproape zilnică informări, comunicate de mediu etc.

Precizăm că în perioada 01.01 – 31.12.2020 au existat 3 poluări, accidente sau incidente care puteau duce la afectarea gravă a factorilor de mediu (apă, aer, sol). În localitatea Oradea a existat o poluare cu produs petrolier a pârâului Peţa, nefiind afectată flora şi fauna acvatică. În localitatea Aleşd a existat o poluare cu produs petrolier a unui canal afluent al Crişului Repede, care a fost stopat înainte de confluenţa cu râul Crişul Repede. La depozitul ecologic de deşeuri Oradea a existat un incendiu (autoaprindere) pentru care s-a intervenit cu promptitudine, incendiul fiind localizat şi stins în totalitate.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.