Furtuni, grindină și descărcări electrice până luni

743
Foto © Bejan Nicoleta Laura

Administrația Națională de metelorologie a emis un avertisment meteo de furtuni până luni, 15 iulie.

Instabilitatea atmosferică se va accentua, în după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iulie) în nord-vestul, vestul și local centrul țării, precum și în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 iulie) și în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului.

Duminică (14 iulie), manifestările instabilității atmosferice vor cuprinde majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul extrem, iar luni (15 iulie) se vor semnala cu precădere în jumătatea estică a țării.

Astfel, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.