Luni seară (a doua zi de Paște) de la ora 22.00, va fi difuzat integral pe postul Realitatea Plus, filmul „21 de rubini”, regizat de preotul ortodox Ciprian Mega, în care joacă Dorel Vișan.
“În joia mare, veste excelentă pentru românii patrioți și ortodocși! Realitatea Plus va difuza filmul “21 de rubini” în a doua zi de Paști, luni seara de la orele 22.00. O frescă artistică excepțională a realității românești, concepută și regizată de către preotul Ciprian Mega, producători Laura Mega și Silviu Ciobanu. Cu România pe tricou și-n suflet!”, a transmis Cozmin Gușă, analist politic.
„Pentru că am primit nenumărate mesaje, în care ni s-a cerut disponibilitatea filmului spre vizionare, am hotărât să difuzăm luni, 6 mai, a doua zi de Paști, filmul “21 de Rubini” la Realitatea Plus, de la ora 22.00! Sărbători cu bucurie tuturor!”, a transmis Ciprian Mega, pe pagina oficială a filmului turnat la Oradea.
Filmul a participat la un festival la Moscova, a fost bine apreciat și s-a făcut mare tevatură despre el. Preotul Mega a fost primit într-o audiență chiar de către Putin.
”21 de Rubini”, abordează cu onestitate chipul societății noastre, aducând în discuție, fără menajamente, aspecte grave, pe care încercăm adesea să le ingnorăm sau să le îndulcim. Suntem martorii unei povești cu politicieni și ierarhi corupți, cu securiști care se consideră atotputernici, cu procurori care se contopesc în această rețetă de trădare națională. „21 de Rubini” este un film despre oameni, despre sufletele lor, despre pocăință și despre iertarea colectivă, prin care putem găsi forța de a merge mai departe.
Merită văzut!