1.9 C
Aleşd
vineri, 13 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Echipe mixte de control acţionează în piețe, târguri și terase pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus

Sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

Echipele mixte au acționat integrat, verificând respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 84 de societăți comerciale. 

În urma acțiunilor punctuale, desfășurate vineri, au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 39.530 de lei.

Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 17 sancțiuni contravenţionale, din care 5 cu amendă în valoare totală de 2.500 de lei şi 12 cu avertisment.

De asemenea, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 26.000 de lei au fost aplicate unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, iar două sancţiunicu amenzi în valoare de 1.200 de lei a fost aplicată pentru încălcarea prevederilor H.G.nr.984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravenţională, cu amendă în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Echipajele prezente în teren au aplicat 10 sancțiuni cu amenzi în valoare de 3.400 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Alte 14 sancţiuni cu amenzi în valoare de 4.930 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier.

În cadrul misiunilor desfăşurate vineri, 7 august a.c., în locurile publice aglomerate din judeţul Bihor, au fost angrenați 118 reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, cu atribuții în domeniu, respectiv 90 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 13 jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 6 cadre ale Poliției Locale Oradea, 2 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 2 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 2 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 1 inspector al Direcției de Sănătate Publică, precum și 2 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19. 

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,605FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI