25.3 C
Aleşd
miercuri, 24 iulie 2024
Blue Container Aleșd

Din 2018, Compania ”Blue Air”, va avea 7 zboruri săptămânal, la București

Spre deosebire de programul de iarnă 2017 (începând din 31 octombrie) în care compania va efectua 6 zboruri, în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri și duminică, din vara anului 2018 zborurile se  vor efectua doar în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică.

Potrivit comunicatului dat publicității de Blue Air, doar duminica va avea loc un singur zbor, în restul zilelor se vor efectua câte două zboruri.

– Dimineața – sosire la Oradea la ora 8:15 și plecare la ora 8:45
– Seara – sosire la Oradea la ora 20:30 și plecare la ora 21:00
– Duminica – sosire la Oradea la ora 14:00 și plecare la ora 14:30

Până la introducerea noului program, Blue Air va continua să opereze pe Aeroportul Oradea după programul de iarnă 2017 cu o frecvență de 6 zboruri pe săptămână. Sâmbăta nu vor exista zboruri între Oradea și București,  în restul zilelor fiind câte o cursă care sosește la Oradea la 15:15 și decolează spre București la 15:45.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,932FaniÎmi place
1,733CititoriConectați-vă
986CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,620AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI