De la 1 ianuarie 2020 se majorează alocațiile pentru copii

1664

Camera Deputaților a adoptat, în plenul de ieri, decizional, proiectul de lege privind majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Proiectul a fost adoptat, unanim, de cei 242 de deputați prezenți în plenul Camerei.

„Iniţiativa legislativă vizează completarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, arată proiectul de lege.

Inițiatorul proiectului, deputatul PNL Robert Sighiartău, a scris, pe Facebook, după adoptarea actului normativ, că alocațiile vor crește pentru a acoperi inflația și pentru a le asigura copiilor o alocație „cât mai decentă”. Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora;

c) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Proiectul va fi trimis președintelui României pentru promulgare.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.