19.2 C
Aleşd
duminică, 23 iunie 2024
Blue Container Aleșd

COD GALBEN! – Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență-

 

În contextul atenționării de fenomene meteorologice periculoase – Cod Galben transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru județul Bihor (Marghita, Beiuș, Aleșd, Ștei, Popești, Dobrești, Bratca, Buntești, Suplacu de Barcău, Brusturi, Vadu Crișului, Borod, Tăuteu, Șuncuiuș, Aștileu, Pomezeu, Pietroasa, Finiș, Balc, Lunca, Derna, Drăgănești, Rieni, Abram, Remetea, Vașcău, Lugașu de Jos, Țețchea, Aușeu, Câmpani, Măgești, Curățele, Roșia, Budureasa, Uileacu de Beiuș, Cărpinet, Vârciorog, Răbăgani, Nucet, Tărcaia, Căbești, Lazuri de Beiuș, Criștioru de Jos, Pocola, Sâmbăta, Boianu Mare, Viișoara),

în data de 22.05.2019, în intervalul orar 15:30 – 17.00, fenomenele avertizate fiind “averse ce vor cumula 15…20 l/mp și izolat 25 l/mp, respectiv descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.

Totodată, recomandăm bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.

În cazul în care furtuna este iminentă:

– Întrerupeţi orice activităţi în aer liber;
– Intraţi în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism;
– Închideţi ferestrele şi uşile;
– Evitaţi duşurile ori sălile de baie deoarece conductele fixe ale instalaţiilor pot conduce electricitate;
– Deconectaţi aparatele şi echipamentele electrice, întrucât acestea se pot defecta ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.

În timpul unei furtuni:

– Dacă sunteţi în spaţii deschise, aşezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi;
– Reduceţi contactul cu pământul încercând să deveniţi o ţintă cât mai mică;
– Nu vă întindeţi pe pământ;
– Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete etc.;
– Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi;
– Dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă, precum o vale;
– Dacă sunteţi pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,738FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
993CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,610AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI