În perioada 09 – 12 octombrie 2025, va avea loc tradiționalul Târg de la Negreni, iar autoritățile avertizează că traficul rutier din zonă ar putea fi semnificativ îngreunat, în special în zilele de weekend.
Pentru a evita aglomerația, conducătorilor auto li se recomandă să folosească rute ocolitoare. Astfel, șoferii care se deplasează dinspre Cluj-Napoca spre Oradea pot alege ruta prin Zalău – Nușfalău – Aleșd, iar cei care vin dinspre Oradea spre Cluj-Napoca sunt sfătuiți să opteze pentru ruta Bucea – Remeți – Lunca Vișagului – Valea Drăganului.
Pe parcursul evenimentului, echipajele de poliție vor fi prezente în zonă pentru a asigura fluența traficului și siguranța participanților la târg.







































