-0.8 C
Aleşd
marți, 18 martie 2025
Blue Container Aleșd

Alertă meteo de ploi torenţiale, grindină şi vijelii până joi seară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme severă valabilă în aproape toată ţara, care anunţă ploi, vijelii şi grindină până joi seară.

Informarea meteorologică a intrat în vigoare azi la ora 10.00 şi este valabilă până joi, la ora 20.00. În acest interval, aria ploilor va fi în extindere treptată și va cuprinde cea mai mare parte a țării.

Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp.

De asemenea, a fost emisă şi o avertizare cod galben de ploi torenţiale.

Codul Galben este valabil miercuri, în intervalul orar 10 – 23. Astfel, Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și, izolat, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și pe alocuri de peste 40-50 l/mp.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,982FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
1,002CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI