Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp la ieșirea din orașul Huedin, pe direcția Aleșd. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, alături de un echipaj SMURD.
În urma incidentului, două autoturisme au fost avariate, însă, din fericire, nu au existat victime încarcerate. Totuși, o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Pentru gestionarea situației, salvatorii au acționat cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
































