​33.109 locuri de muncă oferite la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

427

La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți organizată în 20 octombrie, la nivel național au fost oferite 33.109 locuri de muncă.
La acest eveniment, 2.348 agenți economici au răspuns invitației Serviciului Public de Ocupare, aceștia oferind locuri de muncă în principal din domeniile: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, fabricarea echipamentelor electrice, lucrări speciale de construcții, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, industria construcțiilor metalice, industria alimentară etc .

 

24.839 persoane au participat la această acțiune, dintre care 14.505 absolvenţi de învăţământ. Au fost  selectați în vederea încadrării 6.693 absolvenți, iar 407 au fost încadrați. 

Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Marcel-Dumitru Miclău, președintele ANOFM, prezenți la deschiderea evenimentului organizat în București de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă, au discutat atât cu angajatorii cât și cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, explicându-le care sunt noile prevederi legale pentru stimularea ocupării și mobilității forței de muncă. 

“Cunoscând care sunt beneficiile angajatorilor se poate negocia altfel un salariu. Tinerii trebuie să se informeze și să cunoască ce fac autoritățile pentru sprijinirea tuturor categoriilor defavorizate, inclusiv cea a tinerilor”, a explicat ministrul Muncii unei tinere absolvente prezentă la Bursă.

De asemenea, Dragoș Pîslaru a prezentat pe scurt angajatorilor noile măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă ce vor intra în vigoare începând cu decembrie 2016. El  a punctat faptul că stimulentele ce se vor acorda angajatorilor pentru încadrarea tinerilor absolvenți și a altor persoane din categorii defavorizate aproape s-au dublat.

“Prin implicarea agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, și în acest an am reușit să ne apropiem tinerii aflați la început de drum, venind în întâmpinarea lor cu oferte diversificate de locuri de muncă. Mulțumesc mass-media pentru mediatizarea evenimentului și interesul față de activitatea Serviciului Public de Ocupare. Fără sprijinul presei, informațiile cu privire la facilitățile oferite șomerilor și angajatorilor ar ajunge mai greu la publicul nostru țintă”, a declarat Marcel-Dumitru Miclău, președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. 

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, deși a fost dedicată tinerilor care au părăsit băncile școlilor și universităților, la eveniment au avut posibilitatea de a participa toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, a subliniat președintele ANOFM.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.