Vacanța de primăvară a elevilor se prelungește cu trei săptămâni, din 2 aprilie până în 4 mai. Anunțul a fost făcut marți seara, într-o conferință de presă, de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Acesta a precizat că va propune extinderea vacanței de primăvară cu trei săptămâni, astfel încât aceasta să includă Paștele Catolic și pe cel Ortodox. Astfel, s-ar reduce mobilitatea în perioada lunii aprilie. În acest an, Paștele Catolic este sărbătorit pe 4 aprilie, iar cel ortodox, pe 2 mai. În acest fel, întreaga lună aprilie ar urma ca elevii și studenții să fie în vacanță.
„Pentru ca perturbările să fie minime am propus o serie de modificări în structura anului școlar. (…) Propunând o vacanță de primăvară care să înceapă pe data de 2 aprilie până în 4 mai, va cuprinde perioada sărbătorilor pascale catolice și ortodoxe. Deci vacanță de primăvară prelungită cu trei săptămâni. În acest fel, perioada lunii aprilie, care e cea mai critică din perspectivă epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilității. Al doilea avantaj e că examenul de bacalaureat se păstrează la datele planificate, cu prezență fizică. Se va desfășura între 28 iunie și 1 iulie. Vom echivala competențele. Un alt avantaj, în afară de derularea până pe 31 martie a simulărilor, se regăsește în păstrarea datelor evaluărilor claselor a IV-a și a VI-a, iar la clasa a II-a urmând a fi reprogramate în luna mai”, anunță ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.
Ministrul spune că elevii suferă nu numai pierderi școlare, ci și la nivel de tulburări comportamentale generate de lipsa de socializare.
„Suntem într-o situație în care e nevoie de decizii care să producă cât mai puține perturbări la nivelul sistemului de învățământ. Rămânem consecvenți principiului că școlile trebuie să se închidă ultimele, dacă e nevoie. Am semnat și transmis spre semnare Ministerului Sănătății ordinul de ministru comun prin care se va înlocui sintagma <depășirea pragului de șase la mie> cu sintagma <intrare în carantină>”, transmite Câmpeanu.
Vezi mai jos discursul ministrului!


































