Evaluarea Națională 2022 | Rezultate finale după contestații: un elev din Bihor a primit 2,80 la o probă de Evaluare Națională, dar după ce a contestat nota a ajuns la 8,70 

304
Rezultate bacalaureat
Foto ©️ hepta.ro

Ministerul Educației a publicat astăzi, 30 iunie, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale sesiunea 2022.

 

Un elev al Școlii Gimnaziale Hidișelu de Sus care primise nota 2,8 la Limba și literatura română la Evaluarea Națională 2022 a contestat-o primind in final 8,70, o diferență de 5,9 puncte. Ministrul Educației a spus despre acest caz că este cea mai mare diferență înregistrată în această sesiune.

”Greşeala a fost la nivelul transcrierii notei”, a afirmat Cîmpeanu.

În județul Bihor în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) în județul Bihor este de 80,98% (3418 de candidați), în creștere cu 0,15% față de rezultatele inițiale (80,83%). Nu a crescut numărul candidaților cu media generală 10,00.

Reamintim că 4 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Aceștia provin de la Colegiul Național ”Emanuil Gojdu” Oradea, Liceul Greco -Catolic ”Iuliu Maniu” Oradea, Liceul Ortodox ”Episcop Roman Ciorogariu” Oradea și Școala Gimnazială ”Oltea Doamna” Oradea.

Dintre cei 4221 de candidați prezenți, 3418, respectiv 80,98% candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci).  

La proba de Limba și literatura română, 3447 de candidați au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 35 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 3160 de candidați au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 63 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La proba de limbă şi literatură maternă825 candidaţi au obținut note peste sau egale cu 5, iar 6 candidaţi au obţinut nota 10.

În județul Bihor rata de participare a fost de 91,62%: 4221 de candidați prezenți (dintr-un total de 4607 de absolvenți înscriși). 

Niciun candidat nu a fost eliminat.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 04-11 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat în data de 14 iulie 2022.

 

Urmărește-ne și pe Google News