
Elevii de clasa a VIII-a care vor susține anul viitor Evaluarea Națională și vor obține medii sub 5 vor fi obligați să meargă la școala profesională. Propunerea aparține Ministerului Educației Naționale și a fost avizată, miercuri, în ședința Comisiei de Dialog Social (CDS), deși reprezentanții părinților și elevilor au avut obiecții legate de momentul aplicării unei astfel de măsuri.
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar a adeclarat că propunerea a aparținut Ministerului Educației și au existat observații legate de punerea în aplicare a acesteia: ”Am discutat-o acolo, ca principiu am fost toți de acord, numai că au fost niște nuanțe. Nuanțe chiar pe fond, nu doar de formă. Noi, Federația, am susținut complet lucrul acesta și am zis că ar fi fost bine ca acest lucru să intre în vigoare începând cu elevii care, în toamnă, vor fi clasa a V-a, adică peste 4 ani de zile să vină sub forma aceasta. Numai că o modificare pentru o măsură ce va intra în vigoare peste 5 ani nu poți să o faci decât prin lege, Legea Educației Naționale, ori prin ordinul de ministru se face imediat. Am zis că era bine să știm din timp, să venim cu măsuri compensatorii, cu un consilier în cariera școlară, cu responsabilizarea părinților”, a spus președintele Federației.
”Părinții au fost de acord cu această propunere, la fel ca toată lumea de altfel. Dar ar fi fost ideal ca această măsură să fie luată pentru elevii care intră în clasa a V-a din anul școlar 2019-2020, astfel încât să fie și ei și părinții responsabili, să fie consiliați cu privire la ce vor face mai departe”, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți din România.
Proiectul de ordin de ministru privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, aflat pe agenda ședinței CDS de miercuri, prevede și că elevii cu media sub 5 nu pot participa la admiterea în liceu în anul școlar 2020-2021:
”La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut Evaluarea Națională și a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci).”
În ședința Comisiei de Dialog Social, au fost discutate și proiectele de organizare și desfășurare a examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat din 2020, precum și Calendarul acestora.