ZIUA DETAȘAMENTULUI 2 DE POMPIERI ORADEA – Ziua Porților Deschise la împlinirea a 27 de ani în slujba comunității

99

Sâmbătă, 15 mai, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea sărbătoresc 27 de ani de la înființarea subunității, prilej cu care vor organiza o serie de activități pentru cei în slujba cărora se află.

Data de 15 mai reprezintă un moment special în viaţa şi activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor, întrucât, în această zi, în anul 1994, lua fiinţă Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea, subunitate ce acţionează 24 de ore din 24, pentru protejarea vieții și bunurilor celor aproximativ 100 000 de cetățeni din raionul de intervenție, ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 295 kilometri pătraţi, format din 16 localităţi şi partea de nord a municipiului reşedinţă de judeţ, incluzând şi zona Parcului Industrial de pe Şoseaua Borşului .

De-a lungul timpului, datorită diversificării tipologiei situaţiilor de urgenţă, în cadrul subunităţii au fost create noi structuri de intervenţie, ca formaţiunea de protecţie civilă, cu misiuni specifice de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul celor două conflagraţii mondiale, echipa de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară(C.B.R.N.), precum şi echipajul de scafandri. 

În anul 2020, echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului 2 Oradea au desfăşurat peste 4080 de misiuni, din care 108 operaţiuni de stingere a incendiilor, 95 de misiuni de salvare a persoanelor cu diferite probleme de sănătate, rămase blocate în locuinţe, peste 20 de intervenţii pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, 2453de misiuni de acordare a primului ajutor calificat şi de descarcerare, 216 misiuni C.B.R.N – de cercetare, marcare, prelevare probe, identificare și decontaminare(intervenții la cazuri de intoxicare cu pesticide, cu monoxid de carbon etc., intervenții la scăpări de gaze și misiuni de decontaminare COVID-19 în punctele de trecere a frontierei, respectiv a echipamentelor, elicopterului SMURD și autospecialelor implicate în transportul persoanelor suspecte a fi contaminate), 54 de operațiuni specifice de cercetare, identificare, detectare, ridicare, transport şi depozitare a muniţiilor rămase neexplodate din perioada celor două conflagrații mondiale, peste 690 de exerciții, misiuni de recunoaștere în teren și educație preventivă, precum și alte intervenții.  

Ziua Porţilor Deschise

Cu ocazia sărbătoririi a 27 de ani de la înființare, sâmbătă, 15 mai, în intervalul orar 11.00 – 15.00, Detașamentul 2 de Pompieri Oradea va organiza la sediul subunității (situat pe strada situat pe strada Aluminei, nr. 57, Oradea), “Ziua Porţilor Deschise”, activitate în cadrul căreia, vizitatorii vor asista la desfăşurarea unor exerciţii demonstrative, la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice, precum şi la sesiuni de informare preventivă.

​De asemenea, cei interesați vor putea vizita Muzeul Pompierilor Bihoreni, amenajat în incinta acestei subunităţi, muzeu ce găzduieşte exponate relevante pentru tradiţiile de luptă ale pompierilor militari din judeţ (costume de protecţie, inclusiv din azbest, uniforme, căşti de protecţie, ţevi de refulare, stingătoare, toporaşe şi alte accesorii p.s.i. etc.).

​Activitățile aferente Zilei Porților Deschise se vor desfășura cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.