Weekend cu amenzi: 40 de bihoreni, amendați în ultimele 48 de ore pentru nepurtarea măștii de protecție

370
Poliția in control

Peste 3.400 de persoane legitimate și 376 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 48 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor. 

În perioada 28 – 29 mai, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor. 

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 48 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 3.465 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 219 societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.

De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 157 de mijloace de transport, din care 91 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 10.000 delei. 

Dintre acestea, 40 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 7 sancțiuni, cu amenzi în valoare de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Menționăm că acțiunile de verificare pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19 continuă zilnic, la nivelul județului Bihor.

Scopul acestor acțiuni nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și preveni acele activități sau comportamente care ar conduce la răspândirea COVID-19.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în spațiile în acre este obligatorie, să nu se expună la riscuri.

Cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.