Test RT PCR cu rezultat într-o oră, la Spitalul Municipal din Oradea!

817
Test RT PCR

La solicitarea mai multor concetățeni, Spitalul Municipal Gavril Curteanu Oradea pune la dispoziția populației teste GeneExpert Real Time PCR cu rezultat în numai 60 minute de la momentul recoltării, anunță managerul spitalului Municipal Oradea, într-un comunicat.

„Aceste kituri au fost achiziționate anul trecut, o parte din teste fiind folosite în situațiile care impuneau măsuri urgente în luarea deciziilor medicale. Având în vedere că și în afara contextelor medicale există situații urgente și ținând cont de solicitările populației, mai ales în situația în care unele țări au impus, la intrarea în țară, teste RT PCR pentru diagnosticarea Covid 19, începând de luni, 22.02.2021 aceste teste rapide vor fi puse la dispoziția tuturor celor care au nevoie”, precizează managerul spitalului, Laurențiu Chiană.

Avantajul acestui test constă în timpul scurt de execuție și eliberare a rezultatului, doar 60 de minute din momentul recoltării, inclusiv în weekend! De știut că acest tip de test se execută pe un aparat distinct, fără să afecteze testele RT PCR cu rezultat în 24-48 ore.

În funcție de cerere, rezultate sunt eliberate în limba română sau limba engleză.

Programări la numărul de telefon: 0721503558, de luni până vineri între orele 8 și 16, iar sâmbăta și duminica între 8 și 12. Este foarte important ca la programare să se precizeze faptul că se solicită „test de urgență cu rezultat în 60 minute”.

Prețul acestui test rapid este de 370 lei, iar cei care au nevoie trebuie să se prezinte la cabinetul special amenajat, la secția exterioară, de Pneumoftiziologie, a Spitalului Municipal, de pe strada Izvorului nr. 57, Oradea.

De reținut că, pe lângă testul de urgență, rămâne în continuare valabilă oferta testului Real Time PCR clasic, cu eliberare rezultat în 24-48 ore, cu punct de recoltare în același loc, la un cost de 200 de lei în limba română şi 210 ȋn limba engleza.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.