TÂNĂR PRINS DE POLIŞTI, DUPĂ CE A FURAT POŞETA UNEI FEMEI

526
arestat poliția-800x384
Foto caracter ilustrativ

Joi, 14 februarie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au continuat urmărirea penală față de un tânăr de 24 de ani, din comuna Diosig, județul Bihor, bănuit de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

 

Acesta este bănuit de polițiștii orădeni că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 04.50, în timp ce se afla pe strada Primăriei din Oradea, ar fi acostat o femeie de 59 de ani, din Oradea și, prin violență, ar fi deposedat-o de o poșetă în care aceasta avea 165 lei și alte bunuri.
Polițiștii de ordine publică orădeni l-au depistat pe tânăr în flagrant delict, în apropierea locului comiterii faptei, având bunurile sustrase asupra sa, acestea fiind recuperate integral.

În urma agresiunii, orădeanca a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 3 – 4 zile de îngrijiri medicale.
În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe bihoreanul de 24 de ani pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Vineri, 15 februarie, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.