Rectorul Universității din Oradea l-a invitat pe matematicianul american, de origine română, Vlad Vicol să predea „acasă”

122

Conferința „Existența unor soluții slabe paradoxale în mecanica fluidelor”, susținută miercuri, online, de Vlad Vicol, profesor de matematică la Courant Institute din New York, în prezența unor matematicieni din Oradea și Cluj a fost, spune prorectorul Sorin Borza, „un eveniment academic de cea mai bună calitate”.

Prezentându-l pe Vlad Vicol, matematicianul care, în 2019, era premiat pentru contribuțiile avute la soluționarea unei ecuații nerezolvate de 60 de ani, prof.univ.dr.habil. Sorin Borza a remarcat la invitatul Universității din Oradea „o intuiție fină a formelor filosofice pe care le implică orice gândire abstractă, desigur gândirea matematică este una de acest fel”. „Am găsit la el o conștiință etică particulară, prin caracterul direct și simplitate, pe care eu o consider adânc legată de o inteligență nealterată de orgolii academice ori alte forme intelectuale de aroganță”, a mai spus prorectorul universității orădene.

La rândul său, rectorul Universității din Oradea, prof.univ.dr.habil. Constantin Bungău, care a onorat, prin prezența sa, evenimentul, i-a adresat o invitație matematicianului de origine orădeană, Vlad Vicol: „Ne-am bucura să vii și să te simți, la noi, ca acasă”.

Câțiva dintre profesorii participanți: prorectorul Universității „Babeș-Bolyai”, prof.univ.dr. Adrian Petrușel, prof.univ.dr. Sanda Filip, prorector al Universității din Oradea, și prof.univ.dr.habil. Radu Țarcă, directorul Școlii Doctorale a Universității din Oradea, și-au exprimat bucuria de a lua parte la acest eveniment și au purtat un interesant dialog științific cu colegul lor de peste ocean.

Conferința a avut și un invitat surpriză, profesorul de matematică din liceu al lui Vlad Vicol, Viorel Sadoveanu. „A fost un moment emoționant, care a întregit cumva evenimentul care, la rândul său, este o confirmare faptică a direcției pe care își propune să o urmeze comunitatea universitară de la Oradea”, a spus, în încheiere, prorectorul Sorin Borza.

 Absolvent al Liceului „Emanuil Gojdu”, Vlad Vicol este considerat a fi unul dintre cei mai promițători matematicieni ai zilelor noastre.

Licențiat al Universității Jacobs, din Bremen, Vlad Vicol a devenit, în 2012, profesor asistent la Princeton.

Doctor al Universității din California de Sud, eminentul matematician de origine română studiază ecuațiile diferențiale parțiale și, în special, problemele de regularitate ale hidrodinamicii.

În 2015, Vlad Vicol a conferențiat la Congresul Society for Industrial and Applied  Mathematics (SIAM). Un an mai târziu, primea premiul pentru predare al Universității Princeton, apoi Premiul Congresului Matematic al Americii (MCA).

În anul 2019, Vlad Vicol, împreună cu Tristan Buckmaster, și Philip Isett, a obținut prestigiosul premiu „Clay Mathematics Institute”, ca „recunoaștere a contribuțiilor profunde aduse în domeniul analizei ecuațiilor diferențiale parțiale”.

Vlad Vicol este astăzi profesor la Courant Institute din New York.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.