Recomandările Poliţiei Bihor pentru cumpărături online în siguranţă

106
Polițiștii de prevenire bihoreni acționează pe raza municipiului Oradea, pentru a preveni victimizarea cetățenilor prin fraude online.

În cadrul Campaniei naționale de prevenire a fraudelor în mediul online inițiată de Poliția Română, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) și Asociația Română a Băncilor (ARB), polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Bihorene desfășoară activități preventive în scopul informării cetățenilor cu privire la incidentele de securitate cibernetică de tip fraudă, distribuite prin intermediul unor site-uri de anunțuri din România, menite să protejeze clienții împotriva fraudelor on-line.

În acest context, pe parcursul lunii aprilie, polițiștii de prevenire bihoreni au desfășurat întâlniri cu cetățenii în municipiul Oradea, cărora le-au transmis recomandări utile pentru a preveni victimizarea acestora prin acest gen de infracțiuni. 

Polițiștii de prevenire bihoreni le-au explicat acestora modul de operare al infractorilor, ce au de făcut în astfel de situații și au distribuit materiale preventive cu recomandări specifice.

Astfel, polițiștii de prevenire bihoreni le recomandă persoanelor care au postat anunțuri de vânzare pe site-uri să nu comunice datele de pe card, acestea fiind confidențiale și folosite exclusiv pentru achiziții și nu pentru încasări. Utilizatorii sunt sfătuiți să verifice toate detaliile înainte de a efectua o tranzacție.

Mecanismul utilizat este unul dual, atacatorii țintind atât cumpărătorii, cât și vânzătorii din platformă. Metoda de fraudare implică contactarea utilizatorilor și redirecționarea lor către alte aplicații de comunicare. Următorul pas este convingerea potențialei victime de a furniza datele de pe card, în urma accesării unui link nelegitim, transmis de atacatori. În acest fel, sunt obținute toate datele cardului, inclusiv parolele de securitate cu care se efectuează o primă tranzacție de tip transfer (care va debita contul de card al vânzătorului), iar ulterior le utilizează pentru alte tranzacții frauduloase.

Pentru a se proteja împotriva fraudelor, polițiștii de prevenire bihoreni le recomandă utilizatorilor de carduri să respecte următoarele:

– să nu comunice nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVC2, date personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare; Angajații băncilor nu vor solicita niciodată divulgarea acestor informații indiferent prin ce mijloace se primește solicitarea – e-mail, SMS, apeluri telefonice sau la servicii financiare furnizate de bancă la distanță.

– să nu furnizeze niciodată datele de acces la Internet/Mobile Banking;

– datele înscrise pe card trebuie cunoscute exclusiv de titular și trebuie completate doar când acesta efectuează cumpărături online pe site-uri securizate;

– să nu deschidă atașamentele din e-mail-urile primite de la persoane necunoscute;

– să nu intre pe link-uri primite prin e-mail-uri necunoscute sau nesolicitate;

– să nu instaleze aplicații din surse necunoscute și programe necertificate descărcate de pe website-uri dubioase;

– să aibă instalat un program antivirus bun și actualizat și să actualizeze permanent sistemul de operare;

De asemenea, să nu mai introducă alte coduri și să anunțe imediat banca emitentă în cazul în care observa în browser:

– imagini suspecte care nu corespund cu cele din paginile web ale băncii,

– apariția unor ferestre „pop-up” care solicită introducerea de date confidențiale, că nu se pot autentifica în pagina de Login de la prima încercare, întrucât s-ar putea să devină victima unui atac informatic.

– recomandă tuturor cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să semnaleze imediat orice tentativă de fraudă.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.