AcasăȘtiri BihorPompierii bihoreni, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare...

Pompierii bihoreni, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 7–10 iulie 2025, la Timișoara, s-a desfășurat cea de-a XI-a ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, un eveniment important dedicat dezvoltării și evaluării abilităților salvatorilor din întreaga țară.

Lotul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a obținut o performanță deosebită, clasându-se pe locul al III-lea la proba „Acordarea primului ajutor calificat”, într-o competiție strânsă la care au participat echipe din 14 inspectorate pentru situații de urgență din România, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ militar din domeniul situațiilor de urgență, echipa de voluntari a ISU Timiș, precum și două echipe internaționale, din Republica Moldova și Republica Cehă.

Concursul a inclus scenarii diverse, de la cele simple la cele complexe, menite să testeze viteza de reacție, corectitudinea intervenției, lucrul în echipă și profesionalismul echipajelor. Obiectivul principal a fost îmbunătățirea continuă a pregătirii tehnice și tactice a salvatorilor.

Echipajul bihorean a fost format din:

  • plutonier adjutant șef Zbârcea Dorin Ionel – comandant de echipaj
  • plutonier adjutant Perț Raul Andrei – paramedic
  • plutonier Zerghe George Ionuț – paramedic
  • plutonier adjutant Bokucz Gheorghe – paramedic
    Coordonatorul echipei a fost locotenent Fuscaș Răzvan Dan.

Clasamentul final la proba „Acordarea primului ajutor calificat”:

Locul I – ISU „Dealul Spirii” București-Ilfov

Locul II – ISU „Mihail Sturdza” Iași

Locul III – ISU „Crișana” Bihor

Clasamentul final la proba „Descarcerarea din vehicule”:

Locul I – ISU „Horea” Mureș

Locul II – ISU „Dealul Spirii” București-Ilfov

Locul III – ISU „Mihail Sturdza” Iași

Această competiție reprezintă nu doar o confruntare a abilităților tehnice, ci și o dovadă clară a profesionalismului, coordonării și devotamentului echipelor participante față de misiunea lor: salvarea de vieți.

De menționat este și implicarea cadrelor din cadrul Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență, care au avut rol de arbitri evaluatori la competițiile zonale și naționale. Este vorba despre:

  • căpitan Tomșe Călin
  • plutonier adjutant șef Viloaica Bogdan
  • plutonier adjutant Borz Darius

Aceștia contribuie activ la ridicarea standardelor profesionale prin expertiza și implicarea lor constantă.

Felicitări tuturor participanților!

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,064FaniÎmi place
1,722CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI