Pompierii militari ai Detașamentului 1 Oradea participă, în aceste zile, la Târgul Caritabil Lumina, un eveniment dedicat întregii familii, organizat de Biserica Lumina din Oradea. Târgul se desfășoară în perioada 27-28 iunie, pe Calea Clujului nr. 207, în spatele clădirii Romeur, și este deschis tuturor orădenilor, de la cei mici la cei mari.
Prezenți în mijlocul comunității, pompierii organizează activități educative și demonstrative, menite să-i învețe pe copii și tineri cum să prevină situațiile de urgență și cum să reacționeze în mod corect atunci când viața le este pusă în pericol.
„Cei mici au ocazia să vadă autospecialele de intervenție, să cunoască echipamentele de salvare și să învețe, într-un mod interactiv și adaptat vârstei lor, cum pot preveni incendiile și cum trebuie să reacționeze în caz de pericol. Le prezentăm, totodată, și reguli esențiale pentru siguranța în apă și noțiuni de prim ajutor. Este o oportunitate frumoasă de a fi mai aproape de comunitate și de a contribui la educarea celor tineri într-un mod prietenos și accesibil”, a declarat plutonier Butaci Alina, reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.
Participarea pompierilor la Târgul Caritabil Lumina subliniază, încă o dată, rolul activ pe care aceștia îl joacă nu doar în intervențiile de urgență, ci și în prevenirea acestora, prin informare și educație publică.



































