8.3 C
Aleşd
duminică, 25 mai 2025
Blue Container Aleșd

Pompierii bihoreni, în misiune de suflet de Paște: ajutor pentru familii vulnerabile și camarazi aflați în suferință

Pentru pompierii bihoreni, Sărbătoarea Paștelui nu a fost doar un prilej de odihnă și rugăciune, ci și un moment de solidaritate și compasiune față de cei aflați în nevoie. În perioada premergătoare Paștelui, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” au desfășurat acțiuni umanitare dedicate familiilor greu încercate din județ.

Șapte familii monoparentale din Bihor, cu un total de 17 copii rămași orfani de unul dintre părinți, au primit ajutor sub formă de produse alimentare și sume de bani. Prin aceste gesturi, pompierii au dorit să aducă un strop de speranță și bucurie în casele marcate de greutăți.

Totodată, angajații ISU „Crișana” nu i-au uitat nici pe camarazii lor care trec prin momente dificile din cauza unor probleme grave de sănătate, dar nici pe familiile colegilor care au trecut în neființă. Prin sprijinul oferit, pompierii au reușit să aducă o rază de lumină și căldură sufletească în viața acestora.

Prin astfel de acțiuni, pompierii bihoreni demonstrează că spiritul sărbătorilor înseamnă mai mult decât tradiție – înseamnă implicare, empatie și ajutor concret oferit celor care au cea mai mare nevoie.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,124FaniÎmi place
1,740CititoriConectați-vă
1,008CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,800AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI