AcasăȘtiri BihorPolițistă din Bihor trimisă în judecată pentru luare de mită și favorizarea...

Polițistă din Bihor trimisă în judecată pentru luare de mită și favorizarea unui suspect de viol

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a agentei șef adjunct de poliție Pașca Narcisa Ioana, din cadrul Poliției Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală, sub acuzația de luare de mită, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor și divulgarea de informații nepublice.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 18 octombrie – 6 decembrie 2023, polițista ar fi pretins și primit diverse foloase necuvenite pentru a îngreuna ancheta într-un dosar penal de viol în formă continuată asupra unui minor, în care inculpat era un cetățean brazilian, F.A., aflat inițial în arest preventiv. Printre beneficiile primite se numără:

• 2.000 de euro și 250 de euro cash
• Un parfum de lux, evaluat la 1.000 de lei
• Mai multe lădițe de fructe
• Promisiunea unui sejur în Brazilia, oferită de inculpatul F.A.

Anchetatorii susțin că agenta de poliție a încercat să influențeze victima minoră, oferindu-i alimente și promisiunea unor sume de bani, pentru ca aceasta să-și schimbe declarațiile în favoarea inculpatului. De asemenea, aceasta ar fi divulgat informații confidențiale din dosar către avocata inculpatului, încălcând astfel legea.

În același dosar au fost trimiși în judecată și:
• G.T.D. (41 de ani, cetățean român) – acuzat de dare de mită
• F.A. (63 de ani, cetățean brazilian) – acuzat de dare de mită

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bihor, care urmează să judece cazul. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție – S.J. Oradea și al Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj-Napoca.

Menționăm că trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,155FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI