Peste 1.700 de conducători auto au fost testați pentru consumul de alcool sau substanțe psihoactive, în cadrul unei ample acțiuni desfășurate de polițiștii bihoreni, în perioada 3 – 5 aprilie, în contextul sărbătoririi Paștelui catolic și a Floriilor ortodoxe.
Acțiunile au fost organizate de polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române, având ca scop principal creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor.
În cadrul controalelor, polițiștii au organizat 52 de filtre, au legitimat 2.514 persoane și au efectuat 1.717 testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 463 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 285.438 de lei, și au fost constatate 25 de infracțiuni. Totodată, 42 de șoferi au fost scoși din trafic, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce, iar 48 de autovehicule nesigure au fost oprite din circulație, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor.
Patru șoferi băuți, reținuți
Patru bărbați au fost reținuți de polițiști, după ce au fost implicați în evenimente rutiere fără victime sau au fost depistați în trafic conducând sub influența alcoolului.
Un bărbat de 62 de ani, din Oradea, a provocat un accident pe strada Ogorului, după ce a lovit un parapet, un indicator rutier și un alt autoturism. Testarea a indicat o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat, de 58 de ani, tot din Oradea, a acroșat un autoturism parcat, pe strada Războieni, având o alcoolemie de 0,79 mg/l.
De asemenea, un bărbat de 37 de ani, din Salonta, a fost depistat în trafic cu o alcoolemie de 1,01 mg/l, iar un bărbat de 50 de ani, din comuna Cefa, avea o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor patru bărbați.
Tânăr fără permis, implicat într-un accident
Un tânăr de 20 de ani, din Suplacu de Barcău, este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier pe centura localității Săcueni. Acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Accidentul s-a produs într-un sens giratoriu, pe fondul neacordării de prioritate, fiind soldat doar cu pagube materiale.
Depistat băut la volan, la intrarea în țară
Un bărbat de 38 de ani, din județul Iași, a fost depistat de polițiști pe DN19C, în localitatea Șimian, în timp ce conducea sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Viteză excesivă pe Inelul Rutier Oradea
Polițiștii rutieri au sancționat și șoferi care au depășit limitele legale de viteză.
Un tânăr de 20 de ani a fost surprins circulând cu 141 km/h într-o zonă cu limită de 90 km/h, fiind sancționat cu amendă și suspendarea permisului pentru 90 de zile.
De asemenea, un bărbat de 39 de ani, din Austria, a fost înregistrat cu 165 km/h în aceeași zonă, depășind limita legală cu peste 70 km/h. Acesta a fost sancționat și a rămas fără permis pentru 120 de zile.
Polițiștii bihoreni continuă acțiunile pentru prevenirea accidentelor și reamintesc că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
































