VIDEO | O persoană a fost găsită decedată într-o anexă afectată de incendiu, în localitatea Sânnicolau Român

370
incendiu la o gospodărie situată în localitatea Sânnicolau Român-800x600
Foto © ISU Bihor
 

Luni, 02 iulie a.c., în jurul orei 13.20, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor cu privire la izbucnirea unui incendiu la o gospodărie situată în localitatea Sânnicolau Român, semnalând totodată posibilitatea ca proprietara să fi fost surprinsă de flăcări în interior.

La adresa indicată, au fost mobilizate de urgenţă două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Salonta şi echipajul de prim ajutor calificat al subunității, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al unității administrativ – teritoriale.

În momentul sosirii echipajelor de stingere, flăcările se manifestau violent în interiorul unei construcții auxiliare (bucătărie de vară), lipită de casă, existând pericolul extinderii acestora la locuință. Forțele de intervenție au acționat simultan pentru căutarea posibilei victime, stingerea incendiului și protecția locuinței.

Din nefericire, în interiorul anexei, pompierii militari au găsit corpul carbonizat al proprietarei, în vârstă de 80 de ani.

Incendiul a fost localizat şi lichidat în aproximativ 20 de minute, echipajele de stingere împiedicând propagarea acestuia la casă.
Pagubele materiale înregistrate au constat în bunurile aflate în bucătăria de vară.
Cauza probabilă a evenimentului este în curs de cercetare.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.