Numărul șomerilor înregistrați în evidenţele AJOFM Bihor a scăzut vertiginos în ultimii ani

121

La sfârșitul lunii iunie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor erau înregistrați 1.314 șomeri indemnizați și 2.034 șomeri neindemnizați, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014 când se aflau în evidență 2.737 șomeri indemnizați și 6.394 șomeri neindemnizați, înregistrând o scădere cu 52% șomeri indemnizați și 68% șomeri neindemnizați.

Ținând cont de nivelul studiilor, șomeri cu studiile primare, gimnaziale și profesionale erau în număr de 2.201 la sfârșitul lunii iunie 2019 comparativ cu luna iunie a anului 2014 cand erau înregistrați 6.915 persoane. La polul opus se află persoanele cu studii superioare, 358 persoane în luna iunie 2019 comparativ cu luna iunie 2014 când se aflau înregistrați 656 persoane.

Șomerii sub 25 ani la sfârșitul lunii iunie 2019 erau înregistraţi în număr de 283 față de anul 2014 când erau înregistrați 1.482, la polul opus aflându-se cei cu vârstă peste 55 ani, 650 șomeri în anul 2019 față de 860 în anul 2014.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul jueţului Bihor sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Bihor la adresa www.bihor.anofm.ro.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.