Mai multe autoturisme au fost cuprinse de flăcări, miercuri seara, în curtea unei locuințe

657

În seara zilei de miercuri, 10 martie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiude amploare, care a cuprins mai multe autoturisme aflate în curtea unei locuințe situate pe strada Gheorghe Doja din municipiu.

Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea evenimentului, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 21.35, moment în care, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate cu operativitate, echipajele de stingere ale Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.

În urma executării recunoașterii la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat și violent la șapte autoturisme dezmembrate, cu pericol de propagare la alte autovehicule din curte și la casa aflată în apropiere.

Echipajele de pompieri militari au realizat concomitent, dispozitive de localizare și lichidare afocarelor, respectiv de protecție a bunurilor expuse flăcărilor violente, reușind să stingă incendiul și să împiedice propagarea acestuia, în mai puțin de jumătate de oră. Forțele de intervenție au continuat să acționeze la fața locului pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 23.00.

Incendiul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit electric la una dintre mașinile care mai aveau bateria auto montată, s-a soldat cu arderea a șapte autoturisme dezmembrate și radiate. 

Echipajele de pompieri au reușit să salveze trei autoutilitare, un tractor și locuința.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.