Lucrările la Autogara Marghita, într-un stadiu avansat

131
Autogara Marghita

Autogara Marghita este într-un stadiu avansat de execuție. Începute în 11 martie, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 70%. Dacă va fi menținut același ritm, autogara ar putea fi gata înainte de termen, între finalul lunii iunie și prima săptămână a lunii iulie. 

Vă reamintim că autogara va fi compusă din două corpuri. Primul, cu o suprafață de 105 mp, va avea o zonă de așteptare (20-30 de persoane), punct de vânzare bilete și informare (accesibil din două direcții – exterior și interior) și grupuri sanitare. În plus, va exista un chioșc, un vestiar pentru personal și o cameră tehnică/întreținere. În zona de așteptare va fi amplasat un afișaj electronic pentru sosiri/plecări și un sistem de sonorizare.

Cea de-a doua construcție este reprezentată de peronul de așteptare care va avea o copertină acoperită cu o suprafață de 272 mp. Și aici va fi amplasat un afișaj electronic și un sistem de sonorizare, precum și un sistem de supraveghere video.

Firma responsabilă de lucrările la Marghita este Flodor Transcom SRL, iar valoarea contractului este de 914.190,35 lei, fără TVA. Termenul de execuție a fost stabilit la 5 luni. .

Investiția este realizată de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă (ADD) și prin CompartimentulTransport din cadrul Direcției Arhitect Șef a CJ Bihor.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.