Într-o singură zi, amenzi de peste 90.000 lei și 20 permise reținute

394
Polița rutiera Aleșd
Foto ©️ IPJ Bihor


Miercuri, 26 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 253de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 99.535 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 20 de permise de conducere. De asemenea, au fost reținute trei certificate de înmatriculare și au fost constatate 13 tamponări.

178 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 36 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați cinci pietoni și cinci bicicliști, șase conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, iar 23 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Joi, 27 mai, la ora 01.50, pe drumul comunal 72, în localitatea bihoreană Cheresig, polițiștii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din comuna Stelnica, județul Ialomița, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat

Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală Oradea

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.